googlecaa6b28bce57afbc.html

duminică, 9 septembrie 2012

Şi, în sfârşit, bancuri



Accident la golf. Doua femei joaca golf şi se distrează de minune până când una dintre ele trimite mingea exact in mijlocul unui grup de bărbaţi. Din nefericire, unul dintre ei cade secerat la pământ, zvârcolindu-se de durere cu ambele mâini între picioare. Femeia fuge la el, îşi cere mii de scuze şi îl roagă să-i permită sa-l ajute pentru că, întâmplător, este asistentă medicală.
            – Nu, mulţumesc, în câteva minute am sa-mi revin, şopteşte bărbatul, cu mâinile tot între picioare. Simţindu-se teribil de vinovata, femeia îi dă mâinile uşor la o parte, ii desface cu mare grijă fermoarul pantalonilor şi incepe să-l maseze in zona genitala.
            – Va simţiţi mai bine? îl întreabă ea la un moment dat.
            – Da, mult mai bine, geme tipul. Dar mana tot mă doare ca naiba!
 
O femeie sună disperată la medicul veterinar:
            – Domnule doctor, pisica mea, Pisi, a băut circa 50 ml de benzină. Apoi s-a învârtit ca nebuna prin casa vreo trei ore. Acum, sta pe canapea şi nu mai mişcă deloc. Ce credeţi că s-a întâmplat?
Sta medicul, se gândeşte, apoi răspunde calm:
            – Cred ca a rămas fără benzină !…
 
O femeie a furat un compot de piersici dintr-un magazin  şi este prinsă de poliţie. Este dusă la tribunal, iar judecătorul o întreabă:
            – Cate piersici erau în borcan?
            – Sase...
            – Atunci, vei sta la închisoare câte o lună pentru fiecare piersica...!
Din spate, soţul ei:
         – Domnule judecător, a furat şi un borcan de mazăre! !

Neil Armstrong coboară din modulul lunar şi vede pe nisipul selenar un tip ciudat, cu pălăriuţă mică, neagră, cu opinci şi chimir. Creatura întinde hotărât mâna către  Armstrong:
            – Servus, io mi-s Ion !
            – Astronautul, siderat, îl întreabă:
            – Si de unde eşti tu ?
            – Apăi, din Sibiu, dară.
            – Si cu ce ai venit aici ?!
            – Cu brânză!!!


Preluări

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Năvăliţi la bârfe sau... comentarii serioase - orice numai să nu... plângeţi!!!