Premiul Nobel a greşit

Se împlinesc 81 de ani de la moartea profesorului Paulescu, descoperitorul insulinei. Află motivul revoltător pentru care i s-au renegat meritele

de Andreea Croitor

Insulina, cea mai mare descoperire a secolului XX, rămâne mărturia incontestabilă a geniului lui Paulescu. Intens studiată, s-a transformat într-un medicament minune în anul 1922, moment care a marcat salvarea a milioane de diabetici dependenţi de administrarea zilnică a insulinei.

Profesorul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei / Sursa foto: ipedia.ro

Nicolae Paulescu, unul dintre cei mai mari fiziologi români, este adevăratul descoperitor al insulinei. Activitatea sa remarcabilă în domeniul ştiinţei vizează cercetări importante asupra structurei splinei, fiziologiei normale şi patologice a pancreasului endocrin, dar şi asupra mecanismelor de producere a febrei.

Născut la 30 octombrie 1869, Nicolae Paulescu a beneficiat de o educaţie aleasă, fiind un bun cunoscător al limbilor franceză, greacă şi latină. A studiat fiziologia, literatura şi arta. Între 1888 şi 1896, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Paris, obţinând trei doctorate: în fiziologie, medicină şi ştiinţe naturale.

În 1900 s-a întors în ţară, ca şef al catedrei de Fiziologie al Facultăţii de Medicină. La scurt timp a descoperit insulina – considerată cea mai importantă descoperire medicală din secolul XX. Profesorul Paulescu o numise pancreanină.

În anii 1903, 1906, 1912 şi 1930 eleborează în faze succesive o sinteză medicală intitulată ”Traité de Médicine Lanceraux-Paulescu”, cu peste 4000 de pagini. În anii Primului Război Mondial publică în limba franceză o lucrare intitulată “Traité de Physiologie Médicale”, lucrare în care apar pentru prima dată rezultatele experimentelor cu privire la secreţia endocrină a pancreasului. Dovezile care susţin importanţa fiziologică şi farmacodinamică a secreţiei endocrine a pancreasului au apărut la 31 august 1921 în revista medicală „Archives Internationales de Physiologie” din Liège.

La 10 aprilie 1922 obţine brevetul de invenţie acordat de Ministerul Industriilor si Comertului din România. “Revendic invenţiunea produsului organic pancreanina, care injectată în sânge, produce o diminuare sau chiar o suprimare trecătoare a simptomelor diabetului”, spunea profesorul Nicolae Paulescu.

Însă, în acelaşi an, medicul Fr. Grant Banting şi biochimistul Ch. Herbert Best, ambii din Canada, şi-au atribuit descoperirea insulinei, primind, în anul 1923, premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină pentru meritul de a fi descoperit insulina. Decernarea Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină a fost cea mai gravă eroare înregistrată vreodată în istoria instituţiei suedeze.

Nedreptatea făcută profesorului român Nicolae Paulescu, adevăratul descoperitor al insulinei şi care ar fi trebuit să primească premiul Nobel, durează zeci de ani.  Protestele lui Paulescu au fost reduse la tăcere. Pentru opiniile sale creştine, considerate anti-semite şi anti-masonice, lumea medicală îi anulează paternitatea asupra celei mai importante descoperiri medicale a secolului XX şi, implicit, contribuţia esentială la salvarea a milioane de vieţi.

Nicolae Paulescu se stinge din viaţă la 19 iulie 1931, şi după moartea sa, totul a fost dat uitării până în 1969, când redescoperirea contribuţiei lui Paulescu la izolarea insulinei a fost făcută de diabetologul scoţian Ian Murray, cel care a scris un istoric al celebrei descoperiri.

Murray a scris patru articole prin care a reuşit să convingă comunitatea ştiinţifică internaţională că înaintea canadienilor, Paulescu publicase articole prin care descria amănunţit acţiunea insulinei în organism.

În 1996, la celebrarea a 75 de ani de la descoperire, au fost reluate discuţiile despre contribuţia românului, prin articolul din revista franceză din 1921, ce putea fi considerat un „certificat de naştere” al insulinei.

Preluare din „Ghimpele.ro”